Dragi cititori,
Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi. Am închis ochii pur şi simplu şi am căutat să uităm toate cutumele, prejudecăţile, clişeele şi modelele. Am uitat să facem presă după televizor şi după agenţiile de ştiri, iar agenda noastră zilnică nu mai e făcută de politicieni sau de faptul divers. Am renunţat să mai căutăm haotic întâmplări, să colecţionăm ştiri, să le căutăm în coarne politicienilor sau vedetuţelor vremelnice. Am crezut ­ şi nu ne-am înşelat ­ că mai există cititori care caută şi altceva decât kitsch, cancan, gargară, intrigă şi scandal.

Astfel am ajuns ca din aproape în aproape să facem lucruri care nu sunt neapărat apanajul ziariştilor. Iar Jurnalul Naţional devine, azi mai mult ca ieri şi mâine mai mult ca azi, promotorul modelelor culturale. Şi făcător de cultură, la urma urmei, dacă "a face" este totuna cu "a descoperi" şi "a împărtăşi", spre desfătarea şi instruirea publicului, produse spirituale care altfel ar fi rămas ascunse în întunericul timpului.
 
Nu ne mai lăsăm păcăliţi de discursuri zgomotoase, de nonvalori cu succes de casă, de vânzători de iluzii şi de pământ pe Lună, de minciuni poleite, de gogomănii, de neştirile zilei, de tot balastul şi rumeguşul gazetăriei. Am reuşit să le uităm odată şi ne-am vaccinat contra lor. Trăim în prezent, nu le vom ignora. Nu putem decât să le criticăm, dar o vom face în aşa fel încât să nu le dăm mai multă importanţă decât merită.

I-am spus acestui Manifest "Recurs la România", pentru că atunci când te nemulţumeşte ceva, cauţi să-ţi afli liniştea şi împăcarea făcând recurs la ceea ce este stabil şi valoros prin sine, făcând recurs la rădăcină. Recurs la România înseamnă deopotrivă uitarea de fleacuri şi regăsirea de esenţe. E recursul la rădăcinile, prin definiţie statornice, pe care se bucură să şi le întâlnească aici, la noi, publicul nostru. Un exerciţiu pe care îl facem de ceva timp încoace noi, cei de la Jurnalul Naţional, care subscriem la ceea ce doreşte să devină, în timp, şi dacă nu e mult spus, un model jurnalistic şi cultural.

Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14  pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici.

În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice.
În calitate de susţinator şi promotor al adevăratelor valori, vă invităm să faceţi parte din mişcarea de rezistenţă a Jurnalului Naţional, într-o încercare onestă, chiar disperată de a readuce în România bunul simţ, moralitatea, educaţia, corectitudinea şi excelenţa. Până nu e prea târziu.

Toate tabloidele au sărit să sfâşie o bucată cât mai mare din halca "mediatică" oferită plocon de Dolăneşti. Continuă cu succes, zi de zi, circul dintre băieţii regretatului artist de muzică populară. Pe scurt, urmaşii se bat pe avere. Situaţia jenantă în care se află nu pare să fie observată de părţile în conflict, fiecare încercând să-l ponegrească pe celălalt mai cu spor.

Pentru cei care visează la a-l găsi pe Moş Crăciun şi a i se aşeza în braţe, şoptindu-i sublim la ureche ce vor să găsească sub brad, există Laponia. Mica Sirenă stă goală şi nestingherită prin Danermarca, iar Mickey Mouse se joacă la Disneyland.

"Cel mai citit ziar din România" (după cum se laudă singur, în realitate cel mai cunoscut ziar de chiloţi de pe plaiuri mioritice) dezbracă vedetele de caracter, le înşiră rufele murdare pe frontispiciu şi, sub masca "publicităţii" gratuite, le arată în toată nuditatea lor intelectuală. Nişte oameni şi-au luat "Libertatea" de a scrie oricum, oricând şi orice.

Mitocanul de Bucureşti, Timişoara, Cluj etc. e mitocan oriunde. Dacă n-are maniere pe Otopeni, de ce ar avea la Madrid sau Roma? Întâmplarea a făcut să mă aflu la Barcelona şi să am de-a face, vorba vine, chiar cu soiul acela de co-naţionali care au întotdeauna grijă să se facă remarcaţi atunci când se întâmplă să fie într-un aeroport, indiferent de compania cu care călătoresc sau de locul unde doresc să ajungă.

Dacă cineva poate crede că scălămbăiala pe micul ecran îi aduce glorie, celebritate sau admiratori se înşală amarnic. Publicul vă taxează, iar reclama negativă vă aduce numai prejudicii. Să râzi până îţi dau lacrimile pentru că nişte fătuci, făcute grămadă, nu-l recunosc pe Shakespeare sau nu au habar pe unde vine Mexicul când le pui în faţa unei hărţi este trist.

Ca să sintetizez ce vreau să zic, aş dori să încep cu un panseu enunţat în urmă cu mai multe luni de deputatul PSD Mădălin Voicu: "Aceşti politicieni sunt mai aproape de nişte gherţoi decât de nişte profesionişti, care încearcă să-şi impună un punct de vedere nerespectând osatura de om politic, ca tipologie". Mie mi-a plăcut. Pentru rafinaţi, gherţoiul este un tip care se crede superior, este zgârcit, bădăran şi ciumpalac. Aşa scrie la dicţionarul urban care completează DEX-ul.

Cum îşi permit Mădălin Ionescu sau Dan Capatos să intre în dormitorul acestor oameni? Şi cum se poate difuza un film cu imagini porno la tv, chiar dacă sunt blurate? Până unde se va ajunge? Iar CNA-ul ce are de spus? Şi apropo. De ce apare această "ştire" pe canalele de sport? E cumva sexul un sport? Poate bârfa şi şuşotitul despre alţii, da, au devenit un sport naţional, practicat de cei care sar cu prăjina peste bunul-simţ şi execută alergarea după subiecte uşoare.

Cu o medie de 27 de violenţe, fizice sau verbale, pe oră, un canal de desene animate este cel mai nociv lucru pe care îl poate urmări un copil cu vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani în România. Studiul făcut de CNA la începutul anului 2009 punea pe locul I, la capitolul agresiune fizică şi verbală, Cartoon Network.

Imobilul situat în Strada Aviator Maior Ştefan Sănătescu nr. 37 este protejat, în teorie, prin planul urbanistic zonal numărul 73 "Domenii". Imobilul este trecut prin culoarea galbenă. Aceasta semnifică "clădiri cu grad mediu de protecţie - intervenţii posibile - şi în nici un caz, desfiinţare posibilă", semnalizată prin culoarea gri.

În Bucureşti, ideea de frumos nu se discută, se execută. Trage cine apucă. Cine apucă să fie edil. Meseriile de arhitect peisagist, designer, urbanist sunt prohibite. Acceptate de formă, moarte în conţinut. Şi atribuţii. Edilul e Dumnezeu. Dumnezeul oraşului, sectorului, cartierului, străzii, blocului, parcului, fântânilor, gardurilor.

La 6 noiembrie 2007, Al-Arrab Contracting Company a semnat cu AVAS contractul de preluare a Electroputere Craiova. Atunci, preşedintele companiei saudite, Said Bahjat, declara că, potrivit planului de afaceri, societatea craioveană va fi transformată într-un "gigant industrial la nivel mondial, prin includerea uzinei în strategia de globalizare a companiei Al-Arrab". Numit la conducerea societăţii, Fathi Taher a spulberat visul saudiţilor încercând să transforme Electroputere într-o afacere imobiliară pentru propriile-i buzunare.

Erau patru. N-aveau mai mult de 17-18 ani. Se aşezaseră zgomotos la masă, astfel încât toată lumea din local să le simtă prezenţa până în măduva oaselor. Erau ca patru bolovani trântiţi undeva pe o câmpie liniştită. Vorbeau tare, râdeau şi mai tare şi n-aveau absolut nici un chef să treacă neobservaţi.

"Ia mai toarnă un păhărel!" Nu s-a lăsat frumosul Mutu prea mult îndemnat de drăgă­la­şul şlagăr şi a răsturnat voiniceşte un pahar cu votcă pe gâtlej. După care a poruncit gagicii aşezate în restaurant alături de el: "Cântă o manea, cântă [...]